Cum sa alegem un profesionist

ELIZA NAE ACADEMY

TU Cum alegI un profesionist?

Pentru că e uman să reținem poveștile gălăgioase mai degrabă decât să cercetam și să luăm decizii ghidate de fapte reale, am ales să fac și eu puțină gălăgie astăzi 🙂
Din fericire însă, gălăgia mea poate fi verificată și susținută. Nu e laudă de sine, e un serviciu public necesar – acela de a informa corect clientela. Clientela, care de multe ori se lasă ademenită de reclamele halucinante ale diverșilor agenți economici din domeniul micropigmentarii, apoi, după ce afla pe pielea lor (literalmente) că pomul mult lăudat nu e întotdeauna cel mai bun, încep să caute mai bine și ajung la mine.
Așadar, dragii mei, e probabil momentul să vă înșir câteva ADEVARURI, nu închipuiri, și să vă las pe voi să vă formați o opinie – sper eu, spre binele tuturor, mult mai bine informată.
– Eu lucrez în domeniul beauty de 23 de ani, de 15 ani în dermopigmentare. Practic asta am făcut toată viața. Mănânc beauty pe pâine. Nu m-am reprofilat, nu a început ca un hobby sau ca sursa alternativa de venit, ci ca principala pasiune și obiectiv de când mă știu. Asta înseamnă implicare 1000% trup și suflet.
– La fel ca mine, #Biotek se ocupă exclusiv numai de micropigmentare. A fost înființat acum 35 de ani, au laboratoare proprii în Italia, unde produc pigmenți, ace, aparatură profesională de top, folosită în toată lumea. Fondatorii – soț, soție și fiică – sunt toți 3 medici chimiști. Ei sunt cei după care se iau toți ceilalți. Ca după Leonardo da Vinci și …restul. Restul nu se sfiește să recunoască uneori ca folosește ace și produse la calitate inferioară, aduse din China (Hey, și Apple produce în China, care-i problema? Problema e că sunt de calitate inferioară. Produse de firme care nu se ocupă exclusiv cu beauty, ci cu de toate, ca un supermarket) dar din când în când restul se mai și laudă de parcă ar fi Biotek. Nu sunteți Biotek, luați loc.
Apreciem eforturile și talentul fiecăruia, și de stiliști, cât și de afaceriști. Dar lipsa de sinceritate și laudă goală nu sunt de apreciat.
– Tentația de a folosi produse de slabă calitate pe care să ne punem numele a existat și exista în continuare, o înțeleg. Primesc și eu oferte de la firme asiatice tot timpul, aș putea să am brandul meu. Din lăcomie sau vanitate, unii din industrie vor cădea în această capcană. Dar în momentul în care începi să faci un compromis de calitate aici, încă unul acolo… și totul pentru bani… ajungi sa distrugi o grămadă de cliente.
La academia mea nu se fac compromisuri sau campanii mincinoase. Prefer să lucrez cu Biotek pentru că sunt de departe cei mai buni, în loc să-mi fac brandul meu cu produse mai slabe.
– După ce am testat tot ce era de testat pe piață, eu am adus Biotek în România acum 7 ani. Sunt unic distribuitor și unicul master teacher Biotek în România. Pentru a deveni cu adevărat master teacher, iti trebuie experiență îndelungată, numeroase participări la cursuri internaționale, competiții internaționale, lucru practic, mulți ani de zile. Când vedeți pe cineva cu titlul de “Master” pe ecuson, e spre binele vostru să nu credeți, ci să întrebați – cati ani de lucru au cu adevărat? Pe pagina lor de socializare scrie astăzi “4 ani experiență”, mâine scrie “10”. In ziua de azi toată lumea își asuma acest titlu în mod nemeritat după doar un an, doi de lucru și doar un curs de baza urmat.
– Ca micropigmentist și master aspirant, dvs unde v-ați orienta pentru studii? Dar nu mai intru în detalii ca stric surpriza …. 🤫😜
În final, vă urez mult succes tuturor celor ce lucrează în industrie!
Este un domeniu competitiv într-adevăr și sunt multi oameni talentați care merită aprecieri și reclamă, dar reclamele mincinoase dăunează publicului. Putină decentă nu ar strica 🙂
Potențialelor cliente le doresc putere de discernământ pentru a face alegeri inteligente și sănătoase! E vorba de propria dvs piele și frumusețe, așa că nu vă lăsați impresionate ușor, ci puneți întrebări și interesați-vă bine!
Viitoarelor cursante și master în devenire – multă atenție în ce vă investiți timpul și banii !
Alegeți ce e mai bun de la început !
Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp
Email

recenzii

clienti